Daniel Radcliffe și-ar dori să joace într-un film din seria „James Bond”, dar nu rolul agentului 007

Daniel Radcliffe și-ar dori să joace într-un film din seria James Bond, dar nu rolul agentului 007
Publicat: 30/05/2014, 18:07
Actualizat: 01/02/2019, 19:40

„Daniel crede că ar fi un personaj negativ excelent în filmele cu James Bond. Este un mare iubitor al francizei, dar admiră personajele negative la fel de mult ca pe Bond. Simte că ar putea întruchipa un ticălos al vremurilor moderne, un geniu al răului care vrea să distrugă MI5. Poate că nu are fizicul lui Daniel Craig, dar tehnica sa actoricească l-ar putea transforma într-o amenințare. Și, ca orice film cu Bond de pe vremuri, speră ca personajul său să apară în mai multe filme”, a declarat o sursă pentru ziarul The Sun.

Personajele negative din filmele cu James Bond au apărut în mai multe pelicule din serie în anii ’60 și ’70 – odată cu Blofeld (interpretat de Donald Pleasance) și Jaws (jucat de Richard Kiel).

Starul britanic, în vârstă de 24 de ani, a mai jucat în lungmetrajul „Femeia în negru/ The Woman in Black”, dar și pe Broadway, în muzicalul de succes „How To Succeed In Business Without Really Trying”. Actorul este distribuit, de asemenea, în filmul de ficțiune „Horns”, regizat de Alexandre Aja, care urmează să fie lansat la finalul acestui an. Actorul britanic a făcut senzație, în urmă cu câțiva ani, când a apărut nud, în rolul Alan Strang din piesa de teatru „Equus”, de Peter Shaffer, pusă în scenă pe West End (Londra) și pe Broadway (New York). În 2007, a jucat în lungmetrajul TV „My Boy Jack”, în care a interpretat rolul tragic al fiului în vârstă de 17 ani al scriitorului Rudyard Kipling, trimis pe front în timpul Primului Război Mondial.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Atleții Coreei de Sud au fost prezentați drept nord-coreeni la Jocurile Olimpice